Reguli de igienă orală pentru cei mici. Cum îi înveți să aibă grijă de dantura lor

Igiena orală adecvată în copilărie este necesară pentru prevenirea bolilor dentare și menținerea sănătății generale. Studiile arată că igiena orală deficitară în copilărie, încă de la erupția dinților de lapte, poate duce la apariția, mai târziu, a unor afecțiuni severe, care pot avea un impact negativ asupra stării generale de sănătate. Din acest motiv, educația și îndrumarea corectă a copiilor în privința periajului regulat al dinților, a utilizării corecte a aței dentare și a importanței controalelor stomatologice sunt aspecte esențiale în prevenirea bolilor cavității bucale și în promovarea unui zâmbet sănătos atât în timpul copilăriei, cât și în viața adultă.

Cum înveți copilul să se spele corect pe dinți?

Periajul regulat al dinților este un element de bază al igienei cavității bucale, deoarece previne acumularea în exces de placă bacterienă și nu permite formarea tartrului dentar. În primii ani de viață, încă de la apariția primilor dinti de lapte, se va efectua periajul dentar de două ori pe zi, folosind o periuță de dinți cu peri moi și o pastă de dinți cu fluor, în cantitate potrivită pentru vârsta și stadiul de dezvoltare al copilului.

Pentru a putea învăța copilul să se spele corect pe dinți, este important să folosiți tehnici adecvate de periaj și să supervizați procesul pentru a asigura curățarea completă a tuturor suprafețelor dentare. Începeți prin poziționarea periuței de dinți în unghi de 45 de grade față de gingii și folosind mișcări circulare sau de sus în jos curățați suprafața exterioară a dinților. Apoi, curățați suprafața interioară a dinților, acordând o atenție deosebită liniilor gingivale și spațiilor interdentare. În funcție de vârsta copilului, puteți permite acestuia să realizeze singur periajul dentar, la început doar supravegheat, până când dezvoltă abilitățile necesare.

Cum înveți copilul să folosească ața dentară?

Folosirea aței dentare este recomandată pentru curățarea spațiilor interdentare, unde periuța de dinți nu poate ajunge. Ața dentară îndepărtează placa bacteriană și resturile alimentare, ceea ce reduce riscul de inflamație gingivală și de formare a cariilor între dinți. Tehnica corectă de folosire a aței dentare este importantă pentru obținerea unor rezultate optime și pentru prevenirea leziunilor gingivale.

Dacă nu folosiți în general ață dentară și nu cunoașteți modul în care se utilizează corect, este necesar să vă adresați medicului stomatolog sau să solicitați medicului pedodont, considerat dentistul copiilor, să vă exemplifice. Pașii de utilizare a aței dentare:

– tăiați aproximativ 45-50 de centimetri de ață dentară și înfășurați capetele aței în jurul degetelor mijlocii de la fiecare mână (lăsați aproximativ 5-7 centimetri între ele);

– cu ajutorul degetului arătător și al degetului mare, glisați ața dentară între dinți cu mișcări delicate sau folosind o mișcare ușor ondulatorie (evitați să forțați ața în spațiile dintre dinți pentru a preveni traumatizarea gingiilor);

– în momentul în care ața dentară ajunge în zona gingivală, creați o formă de „C” în jurul dinților și glisați ața în sus și în jos pe fiecare dinte;

– asigurați-vă că curățați atât partea exterioară, cât și cea interioară a fiecărui dinte.

Folosiți întotdeauna mișcări delicate și controlate pentru a preveni deteriorarea țesuturilor gingivale sensibile. Repetați procesul pentru fiecare spațiu interdentar, în mod obligatoriu cu o altă secțiune de ață dentară. Nu reutilizați aceeași secțiune de ață pentru a preveni reintroducerea bacteriilor în cavitatea orală.

Distribuie
Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *