EEG-ul la copii: ce poate dezvălui despre emoțiile lor

EEG sau electroencefalograma la copii este o metodă noninvazivă ce poate fi folosită în cazul afecțiunilor sistemului nervos. Această procedură este ușor de făcut și nu implică niciun risc pentru cei mici. Copilul își poate aduce jucăria preferată, alături de care poate să stea în timpul procedurii, astfel încât să aibă parte de un cadru relaxant și familial. Articolul următor își propune să răspundă la unele dintre cele mai importante întrebări despre EEG și sănătate, astfel încât să ai toate detaliile și să știi exact ce presupune această metodă inovatoare.

În ce constă electroencefalograma la copii

Când vine vorba de o intervenție medicală pentru copil, orice părinte își dorește să aibă informații cât mai precise, ca să se asigure că aceasta nu aduce niciun risc pentru micuțul său. De aceea este bine să venim cu o descriere cât mai reprezentativă a acestei proceduri. Electroencefalograma este o metodă noninvazivă, care constă în plasarea electrozilor pe cap, cu scopul înregistrării activității cerebrale. De regulă, o ședință durează între 60 și 90 de minute, timp în care i se poate spune copilului să deschidă și să închidă ochii sau să facă exerciții de respirație adâncă. Această tehnologie nu se limitează numai la diagnosticarea bolilor fizice, ci pătrunde adânc și în complexitatea minții și a emoțiilor. Intervenția neinvazivă poate oferi indicii și despre starea emoțională a copilului. Ritmurile cerebrale captate în timpul testului arată modul în care creierul reacționează la stres, atenție, somn sau emoții intense. De aceea EEG-ul este un instrument valoros pentru diagnostic și înțelegerea universului celor mici.

Pentru ce afecțiuni se recomandă

În general, se face această procedură în cazul unor afecțiuni ale sistemului nervos, cum ar fi tulburări de dezvoltare, ADHD, epilepsie, autism, tulburări de somn, dar și altele. Metoda se folosește tocmai ca să se verifice dacă există leziuni la nivelul creierului copilului. În urma efectuării testului, medicul poate să obțină o imagine clară asupra tipului de afecțiune și a zonei afectate din creier. Procedura are un rol major în înțelegerea problemelor emoționale și comportamentale. Spre exemplu, copiii care suferă de anxietate accentuată, tulburări de atenție sau hiperactivitate pot prezenta modele de activitate cerebrală distincte. EEG-ul poate să ajute la personalizarea strategiilor de tratament. Un astfel de test devine un aliat prețios pentru medici și părinți, astfel încât aceștia să obțină informații clare despre diagnosticul medical. Adulții îi pot pregăti din timp pe cei mici. Le pot prezenta această procedură ca pe o aventură, explicându-le clar că vor fi în siguranță pe tot parcursul testării și că își pot lua și jucăria de pluș preferată alături de ei, dacă doresc.  

Există riscuri după electroencefalogramă?

Mulți părinți se întreabă dacă există riscuri după electroencefalogramă. Răspunsul este din start negativ. Această procedură este complet sigură, neinvazivă, scrie stanfordchildrens.org. Electrozii nu transmit curent electric în creier, ci doar monitorizează activitatea neuronală. Ei procedează asemenea unor antene fine care captează semnalele emise. Așadar, nu există efecte secundare fizice, iar singurul disconfort pe care copiii îl pot simți este momentul în care li se fixează casca de electrozi pe scalp. Un alt aspect important de menționat este că testul nu modifică activitatea cerebrală și nu afectează dezvoltarea copilului. Această procedură poate fi efectuată ori de câte ori este necesar pentru monitorizare, fără să existe riscul de acumulare a vreunui efect nedorit. După o astfel de ședință, copiii pot reveni imediat la activitățile zilnice fără nicio problemă.

Distribuie
Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *