După ce devin mămici, cele mai multe femei adoptă uniforma universală formată din colanți, jambiere, tricouri supradimensionate. Sunt haine comode, ușor de îmbrăcat dimineața și care nu incomodează atunci când trebuie să strângă mizeria din bucătărie ori să schimbe scutecele bebelușului.
Este de dorit ca acestă uniformă să fie adoptată pentru o perioadă destul de scurtă, sau ca îmbrăcăminte de casă. După câteva luni de la naștere, în special când corpul începe să revină la dimensiunile potrivite, este momentul să te gândești la câteva piese vestimentare care te vor ajuta să arăți prezentabil indiferent care este evenimentul la care mergi.
O să fii suprinsă când o să-ți dai seama că nu este nevoie de multe articole vestimentare ori de un dulap imens. Învață să investești în elemente de bază de calitate, care pot fi purtate iar și iar, în special când copiii sunt mici.
Putem vorbi despre o garderobă capsulă, iar pentru a începe să o construiești, trebuie ca în primul rând să inventariezi tot ce ai în dressing. De-abia după aceea este momentul să faci o vizită la mall.
- Rochie casual
Este orice rochie ușoară, potrivită pentru temperaturile ridicate din lunile de vară. Însă, la fel de bine poate fi combinată cu un pulover și o pereche de ciocate, astfel încât să poți ieși cu ea din casă atunci când temperaturile se răcesc. În general, rochiile casual sunt din materiale moi, cum ar fi vâscoza, au modele înflorate sau multicolore, iar lungimea este midi.
- Bermude
Sunt pantalonii scurți care ajung chiar deasupra genunchiului, oferind în același timp stil și confort. Sunt mai potriviți pentru mame, în special atunci când corpul nu s-a refăcut complet după naștere, iar kilogramele acumulate încă mai dau bătăi de cap. Pot fi asortate cu cămăși, tricouri pentru femei cu model sau fără, cu sacouri sau geacă de blugi. În picioare poți purta sandale ori sneakersi sport.
- Pulover neutru
Este ideal de asortat la orice ținută, indiferent dacă este vorba despre rochie, bermude ori pantaloni lungi. În diminețile răcoroase ori atunci când toamna începe să își facă simțită prezența, poți lua acest pulover într-o culoare neutră. O croială supradimensionată va fi cu atât mai comod de purtat, iar culoarea va acoperi discret orice urme de murdărie.
- Tricouri de bumbac
Sunt confortabile și atât de ușor de purtat. Va trebui să ai o rezervă bună, astfel încât să nu trebuiască să speli în fiecare zi. Alege multe culori și modele pe care să le poți asorta cu restul pieselor vestimentare pentru partea de jos a corpului.
- Fustă midi
Alege un model cu elastic în talie și cu buzunare, deoarece te va pune cel mai bine în valoare. O culoare închisă (negru sau bleumarin) va face asortarea foarte ușoară în diminețile grăbite când trebuie să fugi în parc înainte ca cel mic să se plictisească prea tare.
- Jeans mom fit
Sunt pantalonii ideali atunci când au în compoziție material cu elastan, care nu te strânge și nu te ține. Când ai un copil mic de către trebuie să te îngrijești este inevitabil să faci mișcare încontinuu, să te apleci, să stai pe vine ori să îl ridici în brațe. O pereche de jeansi strâmți și din material rigid te vor incomoda, iar mișcările tale vor fi limitate.
- Sacou elegant
Staturile arată că ai depus un efort suplimentar, chiar dacă ai avut nevoie doar de câteva secunde să îl arunci peste bluză. În funcție de tricourile pe care le porți, ținuta va fi extrem de versatilă, iar look-ul tău foarte elegant, astfel încît să fii o apariție elegantă, fără mult efort sau cheltuieli majore.