Jucării de Crăciun – Ce-și doresc copiii de la Moș Crăciun?

jucarii de mos craciunDacă ne gândim la Moșul cel bătrân, simpatic și cu barbă albă, gândul ne zboară și la Polul Nord, la casele cu hornuri impresionante, la brazii împodobiți de Crăciun, la colindele și poveștile despre această Sărbătoare, la copiii care ard de nerăbdare să desfacă mult așteptatele cadouri. Pentru a avea un Crăciun de poveste fă o listă cu tot ce îți trebuie și nu lăsa cumpărăturile pentru ultima zi, înainte de Ajun, nu este bine să ajungi cu pregătirile prea târziu, până în ultima clipă și astfel să cazi din picioare de stres și oboseală.

Cumpărarea unui cadou pentru copilul tău este o adevărată provocare, pentru că trebuie să alegi ceva care să-i placă într-adevăr și de aceea trebuie să știi ce își dorește cel mai mult de la Moș. Indiferent că vrei ceva amuzant sau interesant, un efect garantat de a fi unic îl vor avea acele cadouri de Crăciun personalizate care se pot cumpăra foarte ușor online, pe Internet.

Mulți copii își doresc de la Moș jucării în pas cu tehnologia. Este posibil ca și copilul tău să facă parte din această categorie și dacă este așa, ar trebui să-i cumperi o tabletă, un laptop, un ipod, un robot programabil interactiv sau un play-station.

jucarii copii mos craciun

Dacă nu ești sigur ce anume își dorește și nu vrei să dai greș, convinge-l să scrie o scrisoare Moșului și astfel dacă lucrul dorit este trecut pe listă nu rămâne decât să urmărești din timp și să prinzi o ofertă, pentru ca dorința lui să fie îndeplinită. Fii la curent cu tot ceea ce este nou în materie de jucării din sfera tehnologiei, de exemplu poate ai vrea să-i cumperi un Smart Watch, care este un gadget foarte interesant (are cronometru, alarmă, jocuri, temporizator, calculator, înregistrare voce și alte setări) și poate fi un cadou excelent de Crăciun.

Unii copii sunt mici colecționari de autovehicule. Dacă și copilul tău este pasionat de așa ceva, atunci poți fi sigur că un vehicul cu telecomandă, o mașină sport sau un model de epocă, o machetă de mașină care încă nu apare în colecția sa va fi cadoul perfect de Crăciun. Sunt tot felul de jucării interesante, mașini cu telecomandă de control, vehicule motorizate de dimensiuni mai mari, camioane, buldozere, tot felul de modele de mașini cu efecte sonore, sunete realiste, muzică, girofare, cu comandă multidirecționată, etc. Nu ezita să cumperi un astfel de cadou pentru băiatul tău, pentru că va fi foarte încântat să se joace cu o astfel de mașină, să vireze în diferite direcții, să dețină controlul și să își imagineze că este campion.

Dacă ai în casă un mic artist care adoră să deseneze îi poți cumpăra rechizite parfumate, creioane, radiere, căsuțe de colorat, seturi de creație, markere, culori care sunt asociate cu mirosul fructelor preferate.

Un cadou deosebit de Crăciun poate fi și un trenuleț cu locomotivă și multe vagoane cu lumini, care va merge vesel și înteligent pe șinele sale în jurul bradului de Crăciun. Acesta va fi o adevărată surpriză pentru copil, dar și o plăcere pentru părinți să-l privească, amintind acestora de filmele și desenele animate despre Crăciun.

Ce-și doresc copiii de la Moș Crăciun

Jucăriile din lemn sunt adorabile, niciodată un copil nu va fi dezamăgit că a primit un astfel de cadou. Sunt tot felul de jucării din lemn interesante: mașinuțe, trenulețe, personaje din povești, animăluțe, etc.

Alte cadouri interesante pentru Crăciun sunt puzzle-urile care stimulează creativitatea și dezvoltă abilitățile cognitive ale copilului. Există astfel de jocuri cu piese de calitate prin care se pot crea imagini din povești, cu prințese sau personaje Disney, cu peisaje și castele, cu mașini și nave spațiale, etc. Poți cumpăra un joc pentru cel mic care necesită și participarea ta ca părinte alături de el: Monopoly, Comoara lui Piticot, Rummikub, Nu te supăra frate și altele.

Pentru fetițe sunt tot felul de păpuși, jucării din pluș, care o vor ajuta pe micuță să își amintească de povești și basme, sau să aibă acum alături de ea personajul preferat dintr-un film vizionat (sirena Ariel, Barbie, prințesa Elsa din Frozen). Jucăriile mici sunt o încântare pentru copii, ei se distrează grozav cu acele figurine în formă de trolls, spiderman, eroi de acțiune, minicraft, Mickey sau Donald și așa mai departe.

Alege cadoul cel mai frumos pentru copilul tău, care să-l facă fericit și să reprezinte o adevărată surpriză pentru el de la Moș Crăciun!

Distribuie
Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *