
Conflictele în familie nu sunt o noutate, întrucât în orice familie apar certuri, uneori. Chiar și atunci când sunt doar două persoane, inevitabil apar certuri. Însă atunci când familia este mai numeroasă și fiecare are o personalitate proprie, o experiență de viață, diferite așteptări și nevoi, este normal să apară și conflictele în familie. Totuși, asta nu înseamnă că este în regulă să existe conflicte sau să permiți apariția acestora. Așadar, iată cum poți să eviți conflictele în familie, pentru a te bucura de o atmosferă liniștită și calmă.
Încearcă să înțelegi rudele mai dificile
În orice familie există și rude mai dificile. Poate ai un bunic mai strict, cu idei fixe, sau o mătușă care are o concepție de viață total diferită de a ta. Cu siguranță îți este greu să le înțelegi punctul de vedere, dar trebuie să încerci să înțelegi și aceste persoane. Sunt oameni care au trecut prin diverse greutăți de-a lungul vieții, iar experiențele pe care le-au trăit și-au pus amprenta asupra firii lor, într-un fel sau altul.
Încearcă să discuți cu persoana mai dificilă din familie, să descoperi ce o supără și să afli cum ai putea să o ajuți sau, măcar, să îi înțelegi modul de gândire. Fii cât mai înțelegătoare și mai disponibilă, dar setează și niște limite. Încearcă să faci persoana respectivă să înțeleagă faptul că nu ești tu vinovată pentru problemele pe care le are sau pentru experiențele neplăcute prin care a trecut.
Pentru o atmosferă relaxată, fii și tu relaxată
În orice familie poate fi creat un mediu relaxat, în care fiecare membru al familie să își poată exprima punctul de vedere și să se simtă ascultat. Pentru a crea o atmosferă cât mai plăcută și relaxată, trebuie să fii tu relaxată, în primul rând. Printre activitățile care creează o atmosferă plăcută se numără activitățile comune în familie, ieșirile în oraș și mesele împreună. Acestea vă ajută să vă apropiați unii de alții și să împărtășiți momente frumoase împreună.
Nu trebuie să fiți mereu de acord unii cu alții, ci doar să vă respectați opiniile
Ascultă-ți întotdeauna cu atenție partenerul de conversație și permite-i să își expună părerea, chiar dacă nu ești de acord cu ea. Nu te grăbi să spui ceva până nu își termină ideea. Dacă simți că nu ai înțeles bine punctul lui de vedere, pune întrebări care să te ajute să înțelegi. După ce a terminat de vorbit, poți să îți spui și tu părerea, cu calm. Chiar dacă nu sunteți de acord asupra unui subiect, puteți cădea de acord asupra faptului că aveți păreri diferite. Faptul că nu aveți aceeași părere despre un lucru nu înseamnă că nu trebuie să păstrați armonia în familie.
Iartă și uită
Printre principalele motive de apariție ale unor conflicte în familie se numără greșelile vechi ale membrilor familiei, care sunt reamintite cu fiecare ocazie. De aceea, pentru a evita conflictele în familie, este important să ierți și să uiți orice greșeală sau problemă, odată ce aceasta a fost discutată și rezolvată. Oricât ar fi de tentant, evită să învinovățești pe altcineva pentru modul în care te simți tu.
Umorul este eficient pentru a evita conflictele în familie
Uneori, conflictele în familie apar din cauza rudelor certărețe, care țin cu orice preț să pornească un conflict. Dacă ai astfel de rude, nu te lăsa prinsă în ceartă. Orice problemă poate fi tratată cu umor, pentru a îndrepta discuția în altă direcție.