Indiferent de vârstă, a porni o relație nouă poate să fie o provocare, mai ales dacă ai fost absentă din acest joc pentru o vreme. Vestea bună este că, după ce ai reușit să treci peste emoțiile de la primele întâlniri vei ajunge la concluzia că este chiar distractiv să cunoști oameni noi și că este deschisă oportunitatea de a-ți găsi jumătatea. Poate că în acest moment te gândești, cine are nevoie de o femeie care este trecută de vârsta de 50 de ani? Sau, era mai ușor dacă măcar te-ai fi aflat la vârsta de 20 – 30 de ani, mai ales că nu ai fost la o întâlnire tot de atât de mulți ani. Te gândești că vei avea de suferit dacă te vei întâlni cu cineva care se va dovedi potrivit pentru tine și că în cele din urmă va înceta să te mai contacteze vreodată.
Temerile sunt justificate atunci când începi să fii din nou în vâltoarea dating-ului. Însă, în practică, lucrurile nu sunt atât de sumbre pe cât crezi. Dacă în momentul de față navighezi prin această schimbare din viața ta, atunci noi îți vom oferi câteva ponturi pentru ca această călătorie să fie mai ușor de parcurs.
Treci peste temerile tale și construiește o relație online
A cunoaște oameni online, este cea mai semnificativă evoluție în ceea ce privește întâlnirile. Online, sunt șanse mult mai mari să găsești pe cineva potrivit și asta fără să îți pierzi timpul cu cine la restaurante, plimbări și tot felul de experiențe eșuate care îți pot scădea drastic încrederea în sine. Și, nu trebuie să îți faci griji dacă durează mai mult să găsești pe cineva pentru că, după cum se spune, lucrurile bune necesită răbdare.
Dar cu toate acestea nu renunța la întâlnirile tradiționale
O relație nouă nu se construiește numai în online, chiar dacă este simplu, comod și rapid. Trebuie să menții un echilibru între online și tradițional. De exemplu, dacă ai cunoscut pe cineva online, fă sau acceptă o invitație la o cafea. Sau, acordă-i o șansă acelui bărbat cu care ai făcut schimb de numere de telefon și să vă vedeți la o plimbare în parc.
Nu sta pe loc și nu aștepta prea mult după cineva
Să presupunem că ai cunoscut online pe cineva cu care ai o chimie extraordinară însă, atunci când vine vorba despre a vă întâlni în persoană, apare întotdeauna ceva neprevăzut și nu mai reușiti să vă vedeți. Începi să te gândești dacă nu cumva el este în căutarea unei relații ocazionale și este doar un moment în care este indecis în legătură cu ce să facă. Sau, ai petrecut prea mult timp pe site-uri de online dating pentru a-ți face o relație nouă dar începi să te saturi de respingere. Nu uita, trebuie să îți trăiești viața și să nu îți faci un scop din a începe neapărat într-un anumit interval de timp o relație nouă.
Nu renunța doar pentru că nu ai avut succes la câteva întâlniri
Dacă te confrunți cu frustrarea cauzată de eșecurile de la întâlniri, trebuie să îți amintești că drumul către a avea o relație nouă are nevoie nu doar de un interval de timp pe care ți l-ai propus ci și de răbdare. Este posibil să nu îți găsești dragostea vieții tale după o singură întâlnire, două sau trei, dar acest lucru este în regulă. Exact ca și tine, oamenii au dreptul să aleagă iar dacă amândoi ați simțit că în timpul primei întâlniri poate să fie loc de mai bine, atunci poate că este timpul să mergi mai departe pentru că acea persoană s-ar putea să nu fie potrivită pentru tine. Atunci când vine vorba despre întâlniri, trebuie să te consolezi cu ideea că este nevoie de timp. Mai ales dacă ai început destul de recent după despărțire sau după un divorț să te întâlnești din nou cu alți oameni, este posibil ca rănile tale interioare să nu se fi vindecat complet. De asemenea, ar putea să dureze un an sau chiar mai mult până când să găsești pe cineva potrivit pentru tine.
Lasă bagajul emoțional la ușă
Toți avem insecuritățile noastre și toți ne dorim să vorbim despre trecut cu cineva care pare să ne înțeleagă. Însă, nimeni nu dorește să audă la infinit despre cum a fost partenerul tău de viață și să îi povestești cu lux de amănunte toate detaliile care au dus la despărțire. Cel cu care te întâlnești ar putea crede că încă nu ai trecut peste fosta relație și va considera că nu dorește să fie a cincea roată la căruță sau să devină un fel de tranziție între relații. De asemenea, lasă prejudecățile deoparte. Dacă te gândești că cine te va mai dori dacă ești divorțată sau că ești o femeie singură cu doi copii, trebuie să lași la ușă un astfel de bagaj. Realitatea este că fiecare dintre noi avem un trecut mai mult sau mai puțin plăcut.
Fă-ți o idee generală despre ce îți dorești
Mai ales dacă ești din nou singură după o relație lungă, înainte de a începe să întâlnești oameni noi încearcă să îți faci o imagine de ansamblu despre ceea ce îți dorești în general de la viața ta. De asemenea, încearcă să caracterizezi viitorul bărbat cu care vei ieși în viitor și să pui pe listă care sunt acele caracteristici pe care dorești să le eviți astfel încât să nu mai fii prinsă din nou în același tipar de care de abia ai scăpat. Reconsideră ceea ce îți dorești și abordează cu încredere noile oportunități din viața ta.
Este recomandat să îți faci niște așteptări realiste și să nu visezi neapărat la povești de dragoste ca în filme. Trăiește-ți viața, încearcă întâlnirile online și fii deschisă la a te întâlni cu oameni cât mai mulți, să îți faci prieteni pentru că, sigur ceea ce este al tău este pus deoparte. Fii deschisă la aceste noi schimbări din viața ta și să te bucuri de fiecare zi.