Temperatura optima o organismului unui copil este de 37 de grade Celsius. In momentul in care sistemul imunitar da o lupta cu un factor extern care produce un dezechilibru, apare febra. In cele ce urmeaza vom discuta despre cauzele cresterii temperaturii celui mic si cum poate fi febra tinuta sub control astfel incat sa nu fie nevoie sa ajungeti cu micutul la spital.
Febra copii
Orice crestere a temperaturii peste valoarea de 37,5 grade Celsius se considera febra, insa si aceasta se incadreaza in mai multe stadii, in functie de gravitate. Pana la 38,5 se considera ca este febra moderata sau se spune ca micutul sufera de subfebrilitate. Aceasta modificare in organism nu trebuie sa ridice suspiciuni daca nu este insotita de niciun alt simptom. Uneori, temperatura creste cand imbracam copiii prea gros, insa se rezolva foarte usor prin indepartarea straturilor in plus. Supraincalzirea corpului se produce, in special la cei mai mici dintre copii, fiindca acestia nu dispun de functia de autoreglare a temperaturii corpului, asa cum fac adultii.
Copilul are temperatura mare atunci cand valoarea se invarte intre 38,5 si 39,4 de grade. In acest caz, in mod cert apar si alte simptome, pe care parintii trebuie sa le monitorizeze. Daca temperatura nu scade in 48 de ore, este util ca familia sa se prezinte la camera de garda. Febra foarte mare este cea peste 39,5 grade si indica o problema serioasa in organism, asupra careia trebuie sa se intervina urgent. Daca in doua ore nu scade, parintii trebuie sa il interneze pe cel mic pentru investigatii medicale.
Este recomandat sa folositi un termometru special pentru copii. Pentru cei sub cinci ani, temperatura se masoara intrarectal. Daca acest lucru nu se poate realiza, se verifica subratul si urechea. In cazul copiilor mai mari de cinci ani, se poate masura direct in gura, de preferat sub limba.
Cauze febra copii
Febra la copii este un semn al luptei cu un factor extern perturbator in organism. Principalii actori care cauzeaza febra sunt: infectiile de orice tip, virale sau bacteriene, leziuni si inflamatii, reactii alergice la alimente, medicamente si vaccinuri, otite si pneumonii. Desi aparitia febrei este o informatie pozitiva pentru ca demonstreaza ca sistemul imunitar este suficient de puternic sa lupte, copilul sufera in tot acest timp un disconfort.
Una dintre cele mai comune cauze pentru care temperatura copiilor creste este aparitia dintilor de lapte sau temporari. Inca din uter, fatului ii cresc mugurii pentru viitorii dinti. Incepand cu varsta de 6 luni dupa nastere, copilul incepe sa se pregateasca pentru aparitia primilor dinti si anume cei doi incisivi inferiori. Dintii apar in perechi, mai intai in maxilarul inferior, apoi in cel superior. Astfel, copilul trebuie sa aiba 8 incisivi, 8 molari si 4 canini. La fiecare sase luni, este posibil sa apara cate patru dinti noi, insa nu este obligatoriu. Fiecare copil este diferit si se dezvolta in felul lui. Aparitia dintilor este influentata de ritmul de dezvoltare al copilului, de greutatea cu care s-a nascut si de mostenirea genetica. La varsta de trei ani, cel mic ar trebui sa aiba toti dintii de lapte in gura, pentru ca, incepand cu varsta de sase ani, ei sa cada pentru a face loc celor permanenti.
Nu exista dovezi concrete care sa demonstreze ca aparitia dintilor provoaca o febra ingrijoratoare, deoarece aceasta creste maxim cu un grad peste normal si scade dupa o zi. Problema apare in momentul in care dintele erupe si deci, acolo este o rana deschisa. Dupa cum bine stim, o rana deschisa este predispusa la infectare. Pe acolo pot trece cu usurinta virusi si bacterii, care sa-si faca de cap in organismul fragil al puiului. Daca se dezvolta o infectie in corp, sistemul imunitar se va activa pentru combatere si febra va creste prea mult. Asadar, daca cel mic are febra peste 38,5 grade Celsius, in mod clar a intervenit altceva decat aparitia dintilor si parintele ar trebui sa contacteze medicul de familie.
Dar cum sa iti dai seama ca starea de disconfort pe care o simte copilul tau este din cauza unor posibili dinti? Trebuie sa privesti spre cateva semne pe care copilul le da inconstient.
Simptome dinti bebelusi
Unii copii se trezesc peste noapte cu noi dinti in gura, fara sa simta nimic. Altii, mai putin norocosi, trec printr-o multitudine de stari si niciuna nu este placuta. In functie de copil, aparitia dintilor va aduce ori o stare de letargie, copilul refuzand sa se joace, fie va aduce o iritabilitate exagerata si o stare de agitatie continua. Daca al tau copilas se incadreaza in categoria apaticilor, posibil sa refuze sa manance, in special alimente tari, va refuza sa bea apa, nu va urina suficient, iar lumina puternica il va deranja. Acesti copii devin palizi, pielea capatand o nuanta gri, bolnavicioasa. Uneori, devin somnolenti si pot aparea dureri de cap. Alte simptome comune care vin la pachet cu febra sunt durerile musculare, cu precadere in zona gatului, dificultati in respiratie, aparitia petelor rosiatice pe piele, maini si picioare reci.
Simptomele cele mai des intalnite in perioada aparitiei dentitiei sunt tendinta de a aduce mana constant la gura si de a roade diverse obiecte, frecarea excesiva a obrazului, salivatie pana in punctul in care aciditatea din saliva irita pielea fina de pe barbie. Apoi, daca privesti in gura micutului, vei observa ca gingia este rosie, umflata si se vede o dunga mica alba acolo unde va aparea dintele. Daca are dureri puternice, cel mic probabil va refuza sa manance si va avea un somn agitat in care va transpira puternic, desi are extremitatile reci.
Remedii febra copii
O febra obisnuita care nu dureaza mai mult de cinci zile nu este semn de pericol, insa parintii pot incerca sa o tina sub control pentru a-l ajuta pe cel mic sa se simta mai bine. Daca primul gand este administrarea de medicamente, sub nicio forma parintii nu trebuie sa se indrepte spre aspirina. Aceasta este deosebit de periculoasa pentru copiii de pana in 16 ani fiindca poate provoca sindromul Reye. Boala afecteaza capacitatea ficatului de a elimina toxinele din organism, in special amoniacul, care inflameaza creierul. De aceea, medicamente mai potrivite sunt ibuprofenul sau acetaminofenul.
Cel mai important pas este sa va asigurati ca micutul este intotdeauna hidratat. Odata cu varsta de 6 luni, cand se incepe diversificarea bebelusilor, se poate administra si cate putina apa. Sub supravegherea medicului, copilul poate primi si saruri de hidratare, care pot fi puse in sucul de fructe facut in casa in cazul in care cel mic le refuza ca atare. Simptomele deshidratarii sunt buze, gura si piele uscata, lipsa lacrimilor cand plange si senzatia de ochi adanciti in cap. Un copil deshidratat nu urineaza 8-12 ore.
Sunteti fan al remediilor naturiste? Nu toate sfaturile din batrani au o utilitate adevarata, iar unele dintre ele sunt chiar periculoase. Nu ii faceti celui mic niciodata frectie cu alcool, fiindca acesta se absoarbe in piele si poate provoca daune corpului deja slabit. Cartofii in sosete sau pe frunte nu aduc un beneficiu demonstrat cu exceptia faptului ca sunt mai reci decat temperatura corpului si ajuta la scaderea febrei. Deci nu leguma conteaza, ci temperatura ei!
Imbracati copilul in haine lejere, din bumbac moale si in incaltari comode. Invoiti-l de la cresa, gradinita sau scoala pentru cel putin o zi. Daca febra scade, se poate intoarce in colectivitate.
Impachetari febra copii
Impachetarile constau in comprese umede, neaparat putin mai reci decat temperatura corpului, aplicate in special pe extremitati: frunte, glezne, incheieturi. Daca preferati sa ii faceti o baie copilului, folositi apa calaie. In niciun caz nu ii faceti o baie rece, pentru ca efectul este tremuratul, care produce caldura in corp.
Supozitor febra copii
O metoda rapida si eficienta de combatere a febrei persistente este administrarea de supozitor cu paracetamol sau ibuprofen. Desi se pot cumpara fara reteta de la farmacie, de preferat este sa anuntati medicul. Cantitatea trebuie personalizata dupa varsta si greutatea copilului. Isi fac efectul in cel mult 30 de minute, dupa care febra ar trebui sa scada. Daca nici asa nu scade, medicul va poate recomanda un supozitor cu novocalmin, care este cel mai puternic medicament care se poate administra in aceasta situatie.
Tratament febra dinti
Febra care apare odata cu aparitia dintilor este in general provocata de senzatia de disconfort si durere, care il agita pe cel mic. Plansul necontrolat poate contribui la febra. Asadar, pentru ameliorarea durerilor, va oferim cateva solutii practice. Pentru ca micutul are tendinta de a roade diverse lucruri, puteti achizitiona jucarii pentru dentitie confectionate din silicon sau cauciuc moale medical. Pentru un plus de ajutor, o puteti raci 10 minute la frigider inainte.
Apoi, masajul gingival ajuta atat la dureri, cat si la spargerea mai rapida a gingiei. Infasoara-ti degetul in compresa sterila si maseaza usor locul cu pricina. Poti folosi un gel de dentitie anestezic, insa doar la recomandarea medicului. Evita-l pe cel care contine benzocaina, s-a descoperit ca afecteaza celulele sangvine.
In final, pentru stimularea consumului de mancare, ii poti oferi celui mic produse moi si reci, asa cum este iaurtul sau legumele/fructele foarte coapte, racite in prealabil.