Soră vitregă cu lenea, procrastinarea este un obicei cultivat de propria noastră persoană, constând în amânarea realizării anumitor lucruri invocând varii motive, fondate sau nefondate. Este, cu alte cuvinte, antonimul perseverenței și stăruinței.
În era în care multitasking-ul, viteza schimbărilor, „bombardamentul” tehnologiilor în viața noastră ne face să devenim superficiali, lipsiți de concentrare și deseori chiar fragmentați în acțiunile noastre, procrastinarea se simte la ea acasă. Conform psihologilor, tendinţa de a amâna pusă pe seama structurii fundamentale a creierului, nu absolvă mediul de influenţa sa implicită. Deşi prezentă în toate culturile şi în toate perioadele istorice, în epoca contemporană acest fenomen a ajuns la nivel de pandemie. Când în jurul nostru tentaţiile se multiplică ca la un copiator xerox (emisiuni la televizor, prietenii pe Facebook, jocuri video, mii de site-uri atractive, aplicații ale telefoanelor etc.), ne este greu să renunţăm la procrastinare.
Astfel, comportamentul de acest tip determină în mod direct scăderea intensității de lucru, deconectarefrecventă și, la final, ratarea unui anumit rezultat. Utilizând scuze și căutând căi de limitare a propriei munci, alegem de fapt să renunțăm la multe dintre visele noastre.
Procrastinarea-cum putem să ne opunem?
Aparent, procrastinarea este o chestiune globală, universal valabilă oricărei națiuni și, practic, oricărui individ. Așa cum această „plagă” vizează fiece persoană purtătoare de acest „virus”, soluția sau lupta cu fenomenul în cauză ține, la fel, de acțiunile fiecărui om vizat.
În primul rând, ar trebui să ne ajustăm puțin regulile, să reușim să tolerăm disconfortul creat de aceste reguli, să nu ne mai inventăm scuze pentru amânare, să încercăm să ne motivăm mai degrabă pentru a acționa cât de puțin în loc să ne dăm ocazia să ne criticăm pentru că nu am făcut. Tendința trebuie să fie în identificarea unor strategii practice de a pune în practică acțiunea, în loc să lăsăm procrastinarea să încolțească în mintea noastră.
Ușor de zis, dar nici imposibil de făcut! E deosebit de important să nu uităm că acest comportament este de fapt un obicei, la fel ca orice alt comportament, adaptativ sau inadaptabil pe care îl repetăm de mii de ori, alimentându-l cu forțe noi. Antrenarea perseverenței și „vânătoarea” zilnică de procrastinare trebuie să se completeze reciproc și să facă obiectul interesului nostru în fiece zi.
Avem deci nevoie de: timp, practică, persistență și răbdare pentru a contracara acest fenomen foarte abil deghizat într-o stare absolut normală. Și, totuși, problema trebuie tratată ca fiind una serioasă, iar dacă este cazul, trebuie consultat și un psiholog care să ne ajute să înțelegem cauzele reale ale fenomenului, pentru că acționând numai la nivel comportamental fără a săpa la rădăcinile problemei, poate lăsa persoana cu o vulnerabilitate care se va manifesta în viitor într-o altă formă, deci vom rezolva problema doar pe jumătate.
