Stim cu totii simptomele unei dureri in gat. Mancarimea, iritarea si arsurile nu sunt deloc distractive, mai ale daca sunt insotite si de alte simptome specifice unei raceli sau unui virus mai grav. Din fericire exista solutii naturale pentru a te simti mai bine atunci cand durerea in gat se instaleaza.
Gargara cu apa sarata
Gargara cu apa calda si sarata poate ajuta la calmarea gatului iritat. Sarea scoate mucusul din tesutul inflamat si ajuta la ameliorarea disconfortului. Se recomanda adaugarea de jumatate de lingurita de sare de masa in 250 ml de apa calda. Se amesteca pana la dizolvarea sarii si apoi se face gargara timp de cateva secunde si se scuipa. Se repeta gargara de mai multe ori in fiecare zi.
Ceai cu miere de albine
Ceaiul cald care este indulcit cu miere de albine poate ajuta la calmarea gatului iritat. Totodata, ceaiul ajuta la mentinerea hidratarii, acest lucru fiind si el important in tratarea unei dureri in gat. Se poate consuma un ceai verde care este antibacterian, calmant pentru durere, el fiind totodata si o sursa bogata de antioxidanti, ajutand si la reducerea inflamatiei. Mierea mai are si un alt beneficiu atunci cand suntem bolnavi, ea functionand la fel de bine ca si medicamentele pentru tuse.
O buna hidratare
Hidratarea este o parte importanta a tratarii unei dureri in gat. Cand suntem deshidratati, corpul nu poate produce suficienta saliva si mucus pentru a pastra gatul lubrifiat in mod natural. Acest lucru agraveaza inflamarea si iritarea gatului. Pentru hidratare, apa este o alegere foarte buna, la fel ceaiurile sau supele calde. Cu toate acestea, ceaiul sau supa fierbinte ne pot arde gatul deja sensibil, inrautatind simptomele. Totodata, cand ai dureri in gat, evita cofeina si alcoolul care pot deshidrata si mai mult organismul, agravand situatia.
Dusul cald cu aburi
Daca nu ai un umidificator de camera, poti totusi obtine efectele aerului umed in timp ce faci un dus cald. Respirarea aburului la un astfel de dus ajuta la reducerea umflaturii si amelioreaza durerile de gat.
De asemenea, se pot crea aburi lasand apa fierbinte sa curga in chiuveta. Pune-ti un prosop peste cap si apleaca-te in chiuveta pentru a respira aburul timp de cateva minute. Daca este nevoie, poti repeta pana simti ca durerea in gat s-a mai diminuat.
O alta solutie ar fi sa fierbi apa intr-un vas pe aragaz timp de 30 de minute pentru a creste umiditatea in casa. Adauga si cateva picaturi de ulei mentolat pentru a umple aerul cu aroma care este decongestionanta.
Prevenirea durerilor de gat
O modalitate de a preveni expunerea la germenii care provoaca durerile de gat este sa ne spalam mainile cu apa calda si sapun pe tot parcursul zilei. Daca nu avem acces la o chiuveta, putem utiliza un produs de igienizare pe baza de alcool.
Spalati-va mainile ori de cate ori atingeti suprafete care pot fi contaminate cum ar fi tastatura, telecomanda sau butoanele din lift.