
Tocmai ai fost invitată la un interviu pentru angajare. Te bucuri, aștepți cu nerăbdare, dar emoțiile se amplifică, atunci când îți dai seama că nu știi ce ținută să porți la interviul pentru angajare. Cu siguranță știi că, în special în domeniile corporate, dress code-ul joacă un rol deosebit de important. La interviul pentru angajare, ai nevoie de o anumită prestanță, iar aceasta poate fi obținută cu ajutorul unei ținute office.
Te-ai pregătit temeinic pentru interviu, iar CV-ul tău a jucat deja un rol important în chemarea ta la această întâlnire cu potențialul angajator. Totuși, alături de aptitudinile pe care le-ai prezentat în CV și de diplomele pe care le deții, și ținuta pe care o alegi pentru interviu este importantă. Aceasta poate fi unul dintre factorii decisivi pentru angajare. În cadrul interviului, persoana care te intervievează va lua în considerare nu doar modul în care vorbești și te comporți, ci și cel în care arăți.
Desigur, alegerea ținutei pentru interviul pentru angajare ține și de industria și jobul pentru care ai aplicat. Dress code-ul variază în funcție de companie, industrie și locație. De exemplu, dacă interviul este la o companie de stat sau o firmă de avocatură, este de evitat o ținută casual. În schimb, dacă te prezinți la un interviu la o multinațională sau o agenție de publicitate, este de evitat formalizarea excesivă. Așadar, urmează sfaturile acestea, pentru a alege corect ținuta pe care să o porți la interviul pentru angajare.
Hainele să aibă măsurile potrivite și să fie curate
Evită să împrumuți haine de la prieteni, întrucât acestea s-ar putea să nu îți vină la fel de bine cum le vin lor. În plus, asigură-te că hainele sunt curate. Alege, de preferință, haine din materiale care nu se șifonează ușor, pentru a avea o ținută impecabilă în fața intervievatorului.
Alege ținuta pentru jobul dorit
Indiferent dacă ai deja un job sau ești șomeră, este important să alegi o ținută care să se potrivească jobului pentru care ai aplicat. O ținută office aleasă corect îți poate oferi plusul de încredere necesar, care te va ajuta să obții jobul la care ai visat.
Păstrează aparențele
Evită să dai impresia că nu ai nevoie de jobul pentru care ai aplicat, întrucât șansele să fii angajată scad dramatic. Dacă alegi o ținută scumpă, eventual cu monogramă și o broșă din aur, cu siguranță îți reduci șansele de a obține jobul.
Ținuta office potrivită se situează între neutră și plină de personalitate
Evită să porți o ținută prea țipătoare, dar și una care să dea impresia că te-ai străduit din răsputeri să faci să arăți bine. Recomandarea specialiștilor este ca, dacă interviul este la bancă, de exemplu, să porți un costum, iar dacă acesta are loc în industria creativă, să porți o ținută pe care ai purta-o la birou, în mod obișnuit.
Ținuta potrivită pentru interviul pentru angajare
Printre piesele vestimentare potrivite la interviul pentru angajare se numără:
- cămășile clasice, din materiale neșifonabile
- pantalonii cu croială clasică, dreaptă, în nuanțe neutre
- sacourile și jachete simple și versatile sau cardiganele chic
- rochiile office smart casual
- accesoriile simple, dar de calitate
Optează pentru aceste piese și vei obține o ținută potrivită la interviul pentru angajare.